Aventuri muzicale - Program educativ de mediere muzicală

Imagine
Egy európai Amerikában

3000 de elevi au participat în decursul a 3 zile la programul de mediere muzicală al Operei Maghiare din Cluj
Aventuri muzicale – concert educativ

În data de 7 februarie 2022, Opera Maghiară din Cluj și Asociația Amicii Operei din Cluj au organizat pentru prima dată un program de mediere muzicală pentru elevii din clasele 0-IV. Evenimentul și-a propus să aducă lumea muzicii simfonice mai aproape de publicul tânăr.
Peste 3000 de elevi din peste 15 școli au participat la programul de trei zile din aprilie. Inițiativa Operei Maghiare din Cluj este unică în felul său, ea fiind prima instituție din țară care ajunge la un public tânăr atât de numeros cu programul său de mediere muzicală.
În luna aprilie, am organizat concerte și spectacole educative pentru trei grupe de vârstă: în data de 12 aprilie, de la orele 10.00 și 12.00, elevii din clasele V-VIII au putut asculta Simfonia Nr. IX. a lui Antonín Dvořák, în cadrul spectacolului educativ intitulat „Un european în America”. Elevii din clasele IX-IIX. au fost invitații noștri la spectacolul „Din lumea nouă”, care a prezentat aceeași simfonie, dar într-un alt context, în data de 13 aprilie, de la ora 10.00. În 14 aprilie, la cererea publicului, copiii din clasele 0-IV. pot participa din nou la spectacolul „Magia Operei – Flautul fermecat pentru copii”.

Echipa de creație:
„Un european în America” / „Din lumea nouă” 
Dirijor și moderator: Toadere Kovács Dalma
Regia: Gombár Annamária
Antonín Dvořák: Mányoki László
Bariton: Peti Tamás Ottó
Vioară: Gombár Dávid
Costume: Ledenják Andrea
Cu participarea orchestrei Operei Maghiare din Cluj

„Magia Operei – Flautul fermecat pentru copii”
Distribuția: 
Tamino: Bardon Tony · Pamina: Gebe-Fügi Renáta · Regina Nopții: Kovács Eszter · Sarastro: Szilágyi János · Papageno: Laczkó V. Róbert · Papagena: Balázs Borbála · Povestitor: Laczkó V. Róbert 
Cu participarea orchestrei Operei Maghiare din Cluj și a Corului Maghiar de Copii din Cluj

Scenografia: Ledenják Andrea, Venczel Attila · Costume: Ledenják Andrea · Dramaturgia: Toadere Kovács Dalma, Ștefana Țițeica · Regia de scenă: Venczel Péter
Regia: Gombár Annamária
Dirijor și moderator: Toadere Kovács Dalma


Organizator: Asociația Amicii Operei Maghiare din Cluj

Spectacolul face parte din proiectul „Programul educativ Aventuri Muzicale”.
Partener: Opera Maghiară din Cluj
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Administrația Fondului Cultural Național nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.