2026 / 09 / 14
Marți începe cea de-a VI-a ediție a Zilelor Operei Maghiare din Cluj
Cea de-a VI-a ediție a Zilelor Operei Maghiare din Cluj va debuta marți, 15 septembrie, la Studioul de Operă „Bánffy Miklós”, cu spectacolul literar-muzical intitulat „Tu, puștiule din Pesta”. Serata muzicală, care va începe la ora 19:00, are ca compozitoare pe pianista Incze G. Katalin. Selecția artistică îi aparține actorului Laczkó V. Róbert, care va susține totodată și spectacolul.
„Nu este o istorie în sensul tradițional al cuvântului, ci istoria străzii și a omului de rând – o istorie despre care marile lucrări istorice nu vorbesc, care se desfășoară adesea în forul interior, în suflet, și care are deseori drept eroi sau victime oameni rămași fără nume. «Comorile» descoperite de Incze Gergely Katalin au devenit versuri de cântec; artista le-a pus pe muzică și, împreună cu Laczkó Vass Róbert, a transformat acest valoros material documentar într-un spectacol-recital. (...) Tulburător, tonic, sfâșietor, electrizant, melancolic și consolator – toate aceste adjective se potrivesc spectacolului de puțin peste o oră, în timpul căruia spectatorul uită cu totul de trecerea timpului.”
Laik Eszter: „Lupta lui David împotriva lui Goliat”, Irodalmi Jelen, 2019.
Prezentat în mai multe orașe din Transilvania, precum și la Budapesta, spectacolul-recital revine în fața publicului după o pauză îndelungată și se întoarce, totodată, la Cluj.