Giacomo Puccini: Tosca

Imagine
Tosca

Joi, 3 martie 2022, de la ora 18.30, Opera Maghiară din Cluj va prezenta spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Dirijorul spectacolului este Horváth József.

Vă așteptăm la un spectacol special joi seara. În rolul principal va debuta Barabás Zsuzsa, solistă a companiei noastre, ale cărei numeroase performanțe remarcabile sunt deja cunoscute de public. Primul ei rol important ca solistă la Opera Maghiară din Cluj a fost Mimi în „La Bohème”, iar de-a lungul anilor a interpretat, printre altele, rolul lui Leonora în „Trubadurul”, al lui Amelia în „Balul mascat” și al Santuzzei în „Cavalleria rusticana”. Una dintre dorințele sale mai vechi a fost însă să interpreteze rolul principal din Tosca. „Iubesc această operă și am văzut chiar toate spectacolele „Tosca” de când sunt la Opera Maghiară din Cluj. În calitate de membru al corului, am apărut pe scenă în rolul păstorului. Îmi amintesc că îmi tremurau picioarele pentru acele două sau trei replici, visând să cânt rolul principal într-o bună zi. Este cel mai dificil rol din cariera mea, atât din punct de vedere fizic, cât și mental și vocal. Este imposibil să-l interpretezi fără tehnica vocală necesară, vârsta, experiența și forța fizică adecvată. Mă bucur foarte mult că am cântat mai întâi în „Cavalleria rusticana”, pentru că m-a pregătit cumva pentru acest rol. Pentru mine, această operă este o bijuterie,  în această muzică se regăsește totul.” – a declarat solista.

Pictorul Mario Cavaradossi este interpretat de Pataki Adorján, remarcabilul tenor al instituției noastre. „Mario Cavaradossi a fost pentru mine un rol de vis. Am așteptat mulți ani ca să îl cânt. În 2016, am interpretat acest personaj pentru prima dată la Opera Maghiară din Cluj și de atunci a fost unul dintre preferatele mele. Acest debut a fost o piatră de hotar în cariera mea de solist. După spectacolul de la Cluj, în ultimii șase ani, am fost invitat în mai multe țări pentru a juca acest rol.”

Rolul lui Baronului Scarpia, unul dintre cele mai importante și mai complexe personaje bariton din întregul gen al operei, va fi interpretat de Kendi Lajos, artist invitat din Budapesta, care a studiat la Cluj și a fost artist vocal la Opera Națională Română din Cluj timp de mai mulți ani. Cel mai recent, publicul l-a putut admira în februarie 2017, în rolul Contelui Luna în „Trubadurul”.

 
DISTRIBUȚIA:
Floria Tosca: Barabás Zsuzsa (debut)
Mario Cavaradossi: Pataki Adorján
Báró Scarpia: Kendi Lajos
Cesare Angelotti, fostul guvernator al Romei – Laczkó Vass Róbert
Sacristanul - Köpeczi Sándor
Spoletta, informatorul poliției - Rigmányi István
Sciarrone, polițist - Naphegyi Béla
Păstorul - Kis-Lukács Bernadett
Temnicerul - Peti Tamás Ottó
Cu participarea corului, orchestrei și ansamblului de balet al Operei Maghiare

Scenografie: Szakács György
Scenografie reînnoită: Starmüller Katalin és Nagy Endre
Costume: H. Roşescu Lya
Concertmaestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre
Corepetitor: Incze G. Katalin, Nagy Gergő
Sufleur: Kostyák Júlia
Asistent regie: Lőrincz Lili
Asistent regie: Szabó Emese
Dirijor: Horváth József
Regia: Katona Zs. József

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook și web pentru mai multe informații și noutăți.
Spectacolul este titrat în limba română.
Bilete pentru spectacol sunt disponibile online pe eventbook.ro și la casa de bilete a instituției de luni până vineri intre orele 10 și 14. Casieria se deschide cu două ore înainte de spectacole.
Vă informăm cu respect că, din cauza valorii incidenței SARS-COV-19, participarea la evenimentele Operei Maghiare din Cluj este permisă doar cu certificat de imunitate. Certificatele se pot descărca de pe siteul https://certificat-covid.gov.ro.
Vă mulțumim pentru înțelegere!