Șapte oglinzi; Igor Stravinsky: Le Sacre du Printemps

Tavaszi áldozat

Cu ocazia Zilei Mondiale a Dansului, joi la ora 19, în data de 28. aprilie 2022, ansamblul de balet al Operei Maghiare din Cluj, în colaborare cu formația „Fonte di Gioia" prezintă premiera spectacolului de dans „Șapte oglinzi”. După premieră vă invităm să vizionați spectacol de dans „Le Sacre du Printemps” de IGOR STRAVINSKY. Regizorul-coregraf al celor două spectacolul este Jakab Melinda.

„Șapte oglinzi”: 
„Spectacolul nostru este o selecție din lucrările unor compozitori germani, francezi sau italieni din secolele 17–18. Ariile și piesele instrumentale sunt fragmente din lucrări mai ample (opere, colecții), dar găsim printre ele și piese instrumentale independente (Folia, Monica). În alcătuirea programului nostru am urmărit scopul de a crea o impresie cât mai contrastantă și mai diversificată emoțional, prin diversitatea genurilor alese. Piesele solo și tutti, ariile oferă dansatorilor posibilitatea de a etala o gamă de instrumente cât mai largă posibil în limbajul artei mișcării. În același timp, selecția noastră muzicală funcționează și ca un ansamblu de șapte oglinzi, ea arată șapte tipuri și stări diferite ale caracterului uman, deoarece muzica este și ea ca o oglindă, transformând în material audibil și perceptibil ceea ce nu poate fi întotdeauna recunoscut în lăuntrul nostru, în tăcere.” - Membrii Fonte di Gioia

IGOR STRAVINSKY: Le Sacre du Printemps
Faţă de ceilalţi compozitori contemporani, Igor Stravinsky reprezintă exemplul distinct al varietăţii stilistice a muzicii simfonice din secolul XX. Prima sa operă monumentală din anul 1910, intitulatã Pasărea de foc (L'oiseau de feu) este un balet compus pe baza conceptului muzical postromantic, de o concentraţie exotică, care se inspiră mult din muzica lui Rimsky-Korsakov, fost profesor al lui Stravinsky. Cu trei ani în urmă, prin colosala piesă de orchestră intitulată Ritualul de primăvară (Le Sacre du Printemps) a reuşit chiar să şocheze spectatorii. Datorită ritmului inedit, fiecare parte componentã a muzicii Ritualului de primăvară capătă viaţă. Baletul îşi are rădăcinile în mitul vechi potrivit căruia, prin ritualul păgân, moşnegii înţelepţi ai tribului sacrifică zeului primăverii o fecioară. Fecioara este condamnată să danseze fără oprire până la moarte pentru a trezi pământul. Dansul fecioarei alese se termină cu moartea. Fata se prăbuşeşte de epuizare, devine nemişcată, ca mai târziu să reînvie şi să joace din nou dansul ritual de jertfă. În acest ritual primăvara nu vine niciodată, ceremonia funerară durează fără întrerupere. 
Urmăriți pagina noastră de Facebook și site-ul nostru pentru mai multe informații și noutăți!
Biletele pentru spectacol sunt disponibile online pe eventbook.ro și la casieria instituției noastre, de luni până vineri, între orele 10 și 14. Casa de bilete se deschide cu două ore înainte de spectacol.


ȘAPTE OGLINZI
Premieră
Spectacol de dans în colaborare cu formația „Fonte di Gioia"

Gebe-Fügi Renáta – soprană · Dénes Anna - vioară · Dénes Csongor – vioară · Király Erzsébet - violă · Csata István - viola da gamba · Amalia Erdős - clavecin
DISTRIBUȚIA:
Antonia Indrei, Oana Siminic, Ana Shevchenko, Camelia Rațiu, Viorica Bogoi, Barabás Júlia, Andreea Popa, Terebesy Ioana Cristina
Fragmente din: Georg Friedrich Händel, Andrea Falconiero, Georg Philipp Telemann, François Couperin, Jean-Philippe Rameau
Costume: Ledenják Andrea · Scenografia: Venczel Attila · Asistent coregraf: Rusu P. Gabriela · Regizor-Coregraf: Jakab Melinda

IGOR STRAVINSKY
Le Sacre du Printemps
Spectacol de dans

DISTRIBUȚIA:
Fată - Viorica Bogoi · Băiat - Augustin Gribincea (invitat) · Bătrânii - Rusu P. Gabriela, Rareș Cîmpean · Zeul primăverii - Antonio Mon 
Antonia Indrei, Andreea Popa, Ioana Cristina Terebesy, Barabás Júlia, Oana Siminic, Camelia Rațiu, Delia Göllner, Ana Shevchenko, Kovács Mária (invitat), Florin Ianc, Vlad Sebastian, Sergiu Hosu, Alin Rîpă, Kálmán Róbert, Alex Dobre 
Dirijor: Jankó Zsolt
Asistent coregraf: Rusu P. Gabriela
Regizor-Coregraf: Jakab Melinda