Zilele Operei Maghiare din Cluj

operanapok

Opera Maghiară din Cluj şi Asociația Amicii Operei Maghiare din Cluj organizează în colaborare zilele porților deschise la Opera Maghiară!  
Cu ocazia acestei prime ediții a Zilele Operei Maghiare vom promova creațiile muzicale contemporane prezentate pe scena noastră. 

Odată cu clasificarea documentelor din arhiva Operei, am întocmit – fără a pretinde exhaustivitate – un catalog al compozitorilor contemporani ale căror opere le-am pus în scenă în ultima jumătate de secol. Pe panourile amplasate pe esplanada din fața Operei vom expune documentația fotografică a spectacolelor.

Publicul va putea vedea o parte relevantă a materialului documentar prelucrat în cadrul unei expoziții şi al prezentării de costume. În foaierul de la etaj vom amenaja o expoziție care cuprinde o selecție din elemente reprezentative ale colecției de decoruri, costume şi recuzite – pentru a aduce lumea scenei mai aproape de publicul operei. 

Seria evenimentelor va începe în 15 august, la ora 19, cu premiera operei într-un act de Pietro Mascagni, „Cavalleria rusticana”, în regia lui Szabó Emese.
Va fi o premieră specială din mai multe puncte de vedere: toate personajele din „Cavalleria rusticana” sunt interpretate de către soliştii vocali ai Operei Maghiare – Barabás Zsuzsa (debut), Pataki Adorján (debut), Balla Sándor (debut), Veress Orsolya şi Mányoki Mária – un fapt deosebit de semnificativ, deoarece toate rolurile necesită o experiență serioasă şi o pregătire tehnică specială. Dirijorul spectacolului este de asemenea un debutant în persoana lui Nagy Gergő. Scenograful Venczel Attila a conceput un decor produs din materiale refolosite. 

Costume: Szabó Emese • Concertmaeştri: Barabás Sándor, Ferenczi Endre • Dirijorul corului: Kulcsár Szabolcs • Corepetitori: Nagy Gergő, Incze G. Katalin, Horváth Zoltán • Regia tehnică: Szabó V. Beáta • Sufleori: Kondrát Bea, Kostyák Júlia

Cu participarea corului, orchestrei și ansamblului de balet al Operei Maghiare.

Vernisajul expoziției Turul Operei va avea loc în 18 august, la ora 16, în foaierul de la etajul Operei. 
Amfitrion: Szép Gyula, directorul Operei Maghiare din Cluj
Invitat: Oláh Emese, viceprimarul municipiului Cluj
Cu participarea Cvartetului „Brassai”
Barabás Sándor – vioara I • Balogh András – vioara a II-a • Botár András – violă • Kostyák Előd – violoncel
Pentru expoziție asigurăm vizită ghidată în perioada 15–17 august între orele 16:00-18:00.

În 18 august, la ora 17 vă invităm la o prezentare de costume intitulată ,,OpeERA pe podium" unde veți avea ocazia să revedeți colecțiile costumelor diferitelor spectacole într-un context cu totul nou. Lucrările reprezentative ale creatorilor noştri de costume vor fi expuse ca unicate. 
Regia: Jancsó Hajnal • Coregrafia: Jakab Melinda • Concepția vizuală: Ledenják Andrea, Lőrincz Gyula • Asistent coregraf: Rusu P. Gabriela • Coafor maestru invitat: Kiss Zoli • Machiaj: Gergely Orsolya, Ledenják Andrea
Participă artiştii vocali şi ansamblul de balet al Operei Maghiare din Cluj

În cursul dimineților vom organiza activități destinate copiilor, intitulate ,,Opera pentru copii", care vor oferi incursiuni în pasionantul proces creativ care precedă premiera spectacolelor, cu posibilitatea de a crea la fața locului elemente de decor, costume şi accesorii.
Tematica:
18 august: Csemiczky Miklós: Muzicanții din Brema
19 august: Venczel Péter: Ali baba şi vreo patruzeci de hoți
20 august: Tóth Péter: Prințul Árgyélus
Programele vor fi animate de: Bak Márta, Bárdos Réka, Szabó Emese
 
Seara, în cadrul proiecțiilor ,,CineOpera", veți putea viziona pe terasa amenajată pe malul Someşului înregistrările a două reprezentații de mare succes.
18 august, ora 21– Szomor György–Pejtsik Péter–Miklós Tibor: Báthory Erzsébet, operă-musical 19 august, ora 21 – Dés László: Undeva în Europa, musical

În data de 20 august, la ora 20 va avea loc spectacolul de închidere al Zilelor Operei, închinat sărbătorii naționale a maghiarilor, cu această ocazie vă invităm în Piața Unirii, la ,,Gala de operă" pe scena mare. 
Discursul festiv va fi rostit de domnul Mile Lajos, consul general al Ungariei la Cluj. 
Dirijor: Jankó Zsolt
Interpreți: Miklósa Erika, Veress Orsolya, Pataki Adorján, Sándor Csaba, Szabó Bálint
Participă orchestra Operei Maghiare din Cluj

Informații utile
Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 10:00–18:00
PhotoBooth Session: zilnic între orele 10:00–18:00 
Planetarium Café – SocialHub pe malul Someşului: în timpul programelor
* Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul.
** Având în vedere situația epidemiologică, vă rugăm să respectaţi măsurile de precauție sanitare în vigoare.
*** Participarea la evenimente este limitată, locurile vor fi ocupate de spectatori în ordinea sosirii.
Condiția participării la Gala de operă: 
-    certificat de vaccinare de cel puțin 10 zile (valabilă în cazul vaccinurilor cu 2 doze dacă au trecut 10 zile de la a doua vaccinare)
-    test PC-R negativ, efectuat în ultimele 72 de ore 
-    test antigen efectuat în ultimele 24 de ore
-    documentul eliberat de DSP pentru persoanele care au fost infectate cu coronavirus, dacă au trecut cel puțin 15 şi cel mult 180 de zile de la testul PC-R pozitiv
Vă mulțumim pentru înțelegere!

Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Programul complet îl găsiți aici

Vă aşteptăm!
OPERA – prietenul tău în orice moment, la orice vârstă!