03
Octombrie
Sâmbătă/ 19:00
Wolfgang Amadeus Mozart

Flautul fermecat

KMO a varazsfuvola fb fejlec.jpg
Operă


Wolfgang Amadeus Mozart

Flautul fermecat

Operă în două acte

Libret: Emanuel Schikaneder
Traducere: Selmeczi György și Szőcs Géza

 

„Flautul fermecat” este opera cea mai deosebită a lui Mozart. Pe de o parte este povestea captivantă a doi îndrăgostiți care trec prin pericole, o poveste transparentă, amuzantă, ca un soi de pantomimă, pe de altă parte însă este o alegorie conceptuală care a provocat mai multe speculații decât orice altă operă – dacă nu punem la socoteală lucrările lui Richard Wagner.

Libretul a fost scris de Emanuel Schikaneder, actor polivalent, cântăreț și impresar, membru al aceleiași loje masonice ca și Mozart (și mai devreme Haydn). Acest punct de legătură l-a condus pe Mozart să-l ajute pe Schikaneder, să contribuie la succesul companiei Theater auf der Wieden, deoarece teatrul prietenului său era amenințat de faliment. Ei au fost de acord că acestei companii de actori cântăreți i s-ar potrivi cel mai bine un Singspiel, pentru care Schikaneder ar scrie textul, pe baza basmului cu zâne „Lulu oder Die Zauberflöte” al lui Liebeskind, scris în 1786. (În afară de teatrul lui Schikaneder, cel puțin trei trupe din Viena se întreceau în prezentarea basmelor cu zâne, care concurau între ele și ca nivel de calitate). Acțiunea se petrece – ca și în textul sursă – în fermecătorul Egipt, unde se confruntă prinți chipeși, regine demonice, răpitori de oameni, șerpi și fenomene supranaturale. De altfel, masoneria însăși și-a trasat originea din Egipt. Această operă îi inspiră pe toți creatorii să realizeze concepția proprie a Flautului fermecat. 

 

Tóthfalusi Hajnal 
 

 

Preot 1 / Paznic

 


 Cu participarea corului, orchestrei și ansamblului de balet al Operei Maghiare

 Cu participarea membrilor Corului de Copii: 

Ferencz Noémi
Gál-Bancsi Etelka
Geapana Kamilla
Halász Tünde Bernadett
Harasza Petra
Katona Noémi
Katona Teodora
Kovács Eszter Zita
Pákai Imola Bernadett
Pályi-Kiss Zsófia
Széles Dorottya

Pregătirea muzicală a Corului de copii - Kálló Krisztián 

 

Scenografie
Coregraf
Asistent scenografie
Maestru de cor
Concert-maestru
Regia tehnică
Asistent regie
Video
Regia

Galerie foto