Întâlnirea dintre două lumi misterioase, pe scena Operei Maghiare

Cirkuszhercegnő

Prințesa circului, una dintre cele mai faimoase operete semnate de Kálmán Imre, va avea următoarea reprezentație pe scena Operei Maghiare Cluj sâmbătă, 29 februarie, de la ora 18.

 

Acțiunea operetei se desfășoară în lumea circului, o sursă de inspirație pentru o mulțime de creatori de teatru, literatură sau film. Cortul uriaș, care apare în toiul nopții, dispare fără urmă după câteva săptămâni, împreună cu secretele bine păzite ale artiștilor. În opereta lui Kálmán Imre, lumea circului se întâlnește cu o comunitate la fel de misterioasă: cea a aristocrației rusești. Ce altceva ar putea să fie punctul comun al acestor două lumi decât dragostea?

 

Protagoniștii operetei, prințesa Fedora și Mister X – rolurile acestora fiind interpretate de soliștii Fülöp-Gergely Tímea (debut) și Szabó Levente – se confruntă cu neînțelegeri, intrici, dar și propriul lor orgoliu, ca în final să se unească în dragoste.

 

Potrivit tradițiilor operetei, între timp și o altă pereche mult mai haioasă, dar la fel de simpatică își găsește fericirea: în rolul lui Mabel Gibson o veți putea vedea pe Pataki Enikő, iar în rolul lui Tony Schlumberger, pe Madarász Lóránt. Ádám János va interpreta rolul prințului Vladimir, iar Farkas Lóránd, rolul bufonului Luigi. Spectacolul va fi dirijat de Kulcsár Szabolcs, regia: Szabó Emese.

Bilete se pot achiziționa de la casieria Operei sau online pe www.eventbook.ro.