La Rondine rămâne, fără exagerare, opera pe nedrept neglijată. Punerile în scenă sunt puţine din păcate, opera bucurându-se de atenţia cuvenită doar după 1990.
Practic, a fost pusă în scenă la Teatro Regio din Torino (1994), pe scena celebrei Scala (tot 1994), Leeds Opera North (1994; 2001), Oper Bonn (1995), Washington National Opera (1998), Los Angeles Opera (2000; 2008), New York City Opera (2005), Royal Opera House London (2002; 2005, 2013), Metropolitan Opera (2008, 2014), Teatro Nacional de Sao Carlos (2012), Opera San Jose (2017), Opera Naţională din Letonia (2018), La Fenice (2018).
În România, premiera naţională a operei La Rondine reţine data de 7 martie 2009, pe scena Teatrului Muzical “Nae Leonard” din Galaţi, regia Anda Tăbăcaru-Hogea, dirijor Sorin Oancea.
Opera Maghiară Cluj-Napoca propune în finalul stagiunii curente premiera operei La Rondine/Rândunica, a opta în ordinea creaţiilor lui Puccini, anterioarele fiind, în ordine, La Villi (1884), Edgar (1889), Manon Lescaut (1893), Boema (1896), Tosca (1900), Madama Butterfly (1904), La Fanciulla del West (1910).
La Rondine, libretul Giuseppe Adami, vede luminile scenei la 27 martie 1917, pe scena Grand Theatre de Monte Carlo (sau Teatrul Casinoului), opera în sine bucurându-se de o caldă primire din partea publicului şi a presei, mai ales că rolul lui Ruggero era interpretat de Tito Schipa, iar dirijor era Gino Marinuzzi. Numai, că... Puccini nu a fost deloc mulţumit, aşa că propune în 1920, o versiune revizuită, cu premiera la Teatro Massimo din Palermo. Practic, exigenţa compozitorului Puccini şi-a spus din plin cuvântul. Puccini a revenit nu mai puţin de trei ori asupra operei La Rondine (1917, 1920, 1921), cu două finaluri total diferite, fără a fi mulţumit însă. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, în 1994, compozitorul italian Lorenzo Ferrero oferă o nouă orchestraţie operei, una în cel mai autentic spirit puccinian, prezentată laTorino.
Trebuie menţionat un lucru, La Rondine urma să aibă premiera la Viena, idee abandonată din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.
Cele trei acte propun trei locuri diferite, salonul Magdei de la Paris, Barul Bullier, Riviera Franceză. Sunt locuri în care frumoasa şi expresiva muzică pucciniană se lasă descoperită prin momente precum Chi il bel sogno di Doretta, Ore dolci e divine, Dimmi che vuoi seguirmi, Parigi, E la citta de’ desideri, Fanciulla, e sbocciato l’ amore,..., o muzică încântătoare, pe nedrept nevalorificată scenic mult timp.
Şi ar mai fi ceva... O poveste de dragoste. Este extrem de tentant să vezi în opere legături, relaţii ale compozitorilor cu anumite doamne, mai mult sau mai puţin muze. Şi totuşi... Este tentant să vezi în La Rondine legătura lui Puccini cu Josephine von Stengel, legătură fragilă, aşa cum este şi cea dintre Magda şi Ruggero, eroii principali ai operei. Poate de aici şi încântătoarele sonorităţi amintite mai sus. La urma urmei, trebuie să recunoaştem rolul muzelor în viaţa geniilor.
Demostene Șofron
