Rigoletto, distribuție specială la Opera Maghiară

Imagine
Rigoletto

Opera lui Giuseppe Verdi nu a fost scoasă nicicând din repertoriul instituției lirice clujene, astfel că revine din nou în atenția publicului iubitor de cultură și frumos. 

Cu o distribuție specială, spectacolul în regia lui Selmeczi György și sub bagheta dirijorului Kulcsár Szabolcs  va fi pus din nou în scenă joi, 6 februarie, începând cu ora 18:30

Binecunoscuta arie  ,,Cortigiani” se bucură de interpretarea solistului Geani Brad în rolul lui Rigoletto. Rolul Gildei va fi interpretată de renumita soprană Gebe-Fügi Renáta.  

,,Rigoletto” nu a fost scos niciodată din repertoriu, deoarece antieroul cu stil de viaţă libertin, eroina naivă, asasinul plătit, lipsit de suflet şi bufonul de la curte cu soarta tragică fac parte din personajele cele mai vii, cele mai pline de viaţă ale tuturor operelor – graţie muzicii lui Verdi învăluită de o strălucire şi o lumină permanentă. Aria ducelui, ,,La donna è mobile” (Femeia e schimbătoare) este cea mai cunoscută, însă întreaga operă ,,Rigoletto” este o paradă a pieselor şi ariilor de operă devenite populare, punctul culminant fiind cvartetul din actul III, ,,Bella figlia dell’amore”: cele trei personaje principale şi Maddalena îşi dezvăluie sentimentele contradictorii într-un cântec de o tandreţe tulburătoare. Caracterele personajelor nu sunt creionate de o singură arie, ci sunt construite şi luminate de întreaga evoluţie a operei, întreaga creaţie artistică concentrându-se în jurul personajului Rigoletto, ,,în exterior slut şi grotesc, dar în interior plin de pasiune şi dragoste” ( cuvintele lui Verdi).